Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Nu e magazinul corect? Alege altul!
Modifică
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Mâncarea bună înseamnă ceva diferit pentru fiecare dintre noi. De aceea, am întrebat trei experți ce înseamnă mâncarea bună pentru ei și i-am rugat să aleagă câte o temă culinară pornind de la propriile definiții ale mâncării bune. Află mai jos ce au avut de spus.

Chef Oehler

Mâncarea bună este un dar

Atunci când era mic, îi făcea plăcere să privească cum gătesc mama și bunica lui și era fascinat de grădina de legume a bunicului său. Călătoria sa în lumea gastronomiei a început odată cu ucenicia într-un restaurant cunoscut și a continuat cu studii de specialitate în domeniu.

Cariera lui Chef Frank Oehler în bucătărie a început ca student al faimosului Chef austriac Eckart Witzigmann. Ulterior, a urmărit cele mai bune restaurante din Germania, pentru a învăța cât mai multe de la acestea.

Mai târziu, a obținut câte o stea Michelin în 4 restaurante diferite, cu echipe complet diferite, fiind unul dintre cei 10 bucătari din Germania care au reușit acest lucru.

Pentru Chef Oehler, mâncarea bună înseamnă un dar, acesta fiind de părere că mâncarea reprezintă cea mai veche cultură a omenirii și că nimic nu este mai aproape de un om ca o masă bună. El mai spune că îi place gustul pur al mâncării și că ține la respectarea metodei și a timpului corect de gătit.

Astfel, Chef Oehler prezintă preparate din diferite zone geografice și ne ajută să descoperim mai multe într-o călătorie spre influențe culinare etnice, ca parte a săptămânilor tematice, cum ar fi cele pentru Franța sau Italia, Mexic sau Grecia.


Chef Samuel

Mâncarea bună este utilizarea unor ingrediente bune

Pasiunea pentru gătit a lui Chef Samuel le Torriellec provine din familie. Atât mama sa, cât și bunicii găteau incredibil, folosind doar ingrediente proaspete. La 16 ani, a decis să transforme această pasiune într-o meserie, după un test de trei zile într-un restaurant, în urma căruia s-a îndrăgostit de atmosfera din bucătărie.

De-a lungul carierei sale, a lucrat în bucătăriile mai multor restaurante cunoscute din Franța și România, alături de maeștri ai domeniului. În acest sens, Chef Samuel își amintește cu emoție de momentul în care l-a întâlnit pentru prima dată pe Paul Bocuse, considerat un „zeu al bucătarilor”.

Chef Samuel consideră că mâncarea bună reprezintă, în primul rând, ingrediente bune. Preparatul pe care l-ar găti la orice oră este omleta, pe care o consideră o mâncare foarte simplă, dar totodată foarte bună. În plus, poate fi gătită rapid.

Pentru el, cel mai important lucru în meseria pe care o are este pasiunea. De aceea, consideră că sufletul, tehnica și ingredientele de calitate sunt cele trei elemente care nu trebuie să lipsească dintr-un preparat rafinat.

Fiind pasionat de fine dining, Chef Samuel promovează produsele marcă proprie EXQUISIT– sortimentul de delicatese disponibil exclusiv în Kaufland.


Chef Foa

Mâncarea bună este surpriză

Persoana care l-a inspirat să aleagă o carieră în bucătărie este chiar mama sa. Chef Foa, pe numele său real Florin Scripca, a învățat de mic să gătească în familie, iar mai apoi a decis să se dezvolte în acest domeniu, făcându-și ucenicia în bucătăriile mai multor restaurante.

De altfel, se gândește cu drag la acea perioadă de formare și se amuză atunci când își amintește de farsele pe care le făcea împreună cu colegii săi. Povestește cum, atunci când era la începuturi în bucătărie, aceștia i-au pregătit un șnițel dintr-o lavetă și el a gustat din ea până să își dea seama ce este.

Chef Foa este pasionat de grill, dar și de street food și se bucură că acest concept este din ce în ce mai popular în țara noastră. De altfel, promovează acest tip de mâncare ori de câte ori are ocazia.

Pentru Chef Foa, mâncarea bună înseamă o combinație între gust, suculență, textură, arome diferite. Cu alte cuvinte: mâncarea bună este surpriză. Un exemplu în acest sens este rețeta de vită gătită lent la cuptor, pe care spune că ar găti-o la orice oră, mai ales că te duce cu gândul la preparatele de tip street food.

Tocmai de aceea, Chef Foa te inspiră cu rețete specifice pentru festivalurile de street food și cu secrete pentru cele mai reușite preparate pe grătar, alături de prieteni.