Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.ro/retete

Züricher Geschnetzeltes cu Rösti

Cel mult 60 minute
Rafinat
Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Valori nutritive

(Per porție)
  • 804/​3364
    kcal / kJ
  • 49 g
    carbo-hidrați
  • 45 g
    proteine
  • 43 g
    grăsimi

Valori nutritive

(Per porție)
    804/3364 kcal/kJ, 49 g carbo-hidrați, 45 g proteine, 43 g grăsimi

Ingrediente (2 porții)

200 g zucchini
500 g cartofi în coajă
5-6 fire măghiran
2 linguri făină
1 lingură unt concentrat
2 șalote
1 lămâie bio
150 g ciuperci Champignon mici
300 g spate de porc
4 linguri ulei
100 ml vin alb sec
200 ml supă de legume
100 g smântână
nucșoară măcinată
sare
piper

Preparare

    1

Zucchini se spală și se curăță, apoi se dau pe răzătoarea mare, se amestecă cu o jumătate de linguriță de sare și se lasă să se scurgă. Cartofii se decojesc și se dau pe răzătoarea mare. Măghiranul se spală, se usucă prin scuturare, se rup frunzulițele de pe tulpini și, exceptând câteva fire, se toacă mărunt. Zucchini se scurg bine, se amestecă ușor cu cartofii, 1 lingură făină și jumătate din măghiran. Se condimentează cu sare, piper și nucșoară.

    2

Se încinge untul concentrat într-o tigaie de teflon, se formează din amestecul de cartofi 4 rösti și se prăjesc la foc mediu, aproximativ 2 minute, până se rumenesc. Rösti se întorc cu atenție și se mai prăjesc aproximativ 2 minute, apoi se așază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și se păstrează la cald în cuptorul pre-încins (aragaz electric: 180°C / aer de circulație: 150°C).

    3

Șalotele se curăță și se taie cubulețe. Lămâia se spală cu apă caldă și se usucă, apoi se răzuiește coaja de pe jumătate din aceasta. Ciupercile se curăță și se taie pe jumătate. Carnea se taie în felii subțiri, cu o lungime de 3-4 cm.

    4

Se încing 2 linguri de ulei într-o tigaie, se prăjesc ciupercile în aceasta, aproximativ 2 minute, întorcându-le de pe o parte pe alta, apoi se scot. Se toarnă 2 linguri de ulei în tigaia fierbinte și se prăjește bine carnea în aceasta, 1-2 minute. Se adaugă șalotele și se mai prăjește aproximativ 1 minut. Se adaugă restul de măghiran tocat și coaja de lămâie și se condimentează cu sare și piper. Se adaugă din nou ciupercile, se presară 1 lingură făină, se toarnă vinul și supa, amestecând, se lasă să dea în clocot, se toarnă smântâna și se lasă să fiarbă la foc mic, aproximativ 5 minute. Se condimentează cu sare și piper.

    5

Preparatul se așază pe farfurie și se decorează cu frunzulițe de măghiran.