Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Mâncare pentru ziua de naștere a copiilor: gustări perfecte pentru petrecere

Să-ți sărbătorești ziua de naștere este distractiv, dar la un moment dat ți se face foame! Din acest motiv, la o zi de naștere pentru copii ar trebui să fie mâncare și băutură din belșug. Copiii se bucură de bunătăți picante și dulci, iar o gustare sănătoasă între atâtea bunătăți nu trebuie să lipsească. Gustările perfecte pentru copii nu numai că au gust delicios, dar arată și foarte bine. Aici găsești rețete grozave pe care le poți reproduce!

Biscuiți sub formă de cartofi prăjiți pe o farfurie albastră și două sosuri care arată ca maioneza și ketchupul.
© Kaufland

Conținutul pe scurt

  • Colorat, amuzant și delicios: Aici găsești idei și sfaturi grozave pentru mâncarea de la petrecerea de ziua de naștere a copiilor.
  • Încă ești în căutarea unei activități pentru petrecere? Pregătește cartofi prăjiți dulci sau batoane de cereale alături de copii. Citește în articol cum să pregătești aceste rețete. 
  • Coamă de leu și frigărui cu roșii: Aici găsești idei de rețete care vor aduce un plus de varietate în farfuria ta.

 

Dulce și picant

Aceste rețete de finger food sunt potrivite pentru toți

De la tort până la cadouri: Copiilor le place să-și sărbătorească ziua de naștere. Le place să fie invitați la petreceri, dar cel mai captivant este atunci când își serbează propria zi de naștere. Fie că sărbătorești cu întreaga familie sau cu mai mulți invitați, mâncarea delicioasă trebuie să facă parte din petrecerea aniversară a unui copil. În mod ideal, părinții ar trebui să găsească idei rapide care să fie gustoase pentru copiii mari și mici și care se pot prepara ușor și rapid. În acest mod îți rămâne mai mult timp să pregătești jocuri și decorațiuni. Iată o mică selecție de rețete picante și dulci, ușor de preparat și pur și simplu delicioase.

Ești în căutare de finger food pentru aniversarea copiilor? Aici ai cele mai bune rețete!


Prăjituri cu numere

Acest tort aniversar este special

Copilul tău știe deja să numere? Atunci cu siguranță se va bucura de aceste prăjituri. Nu numai că sunt gustoase, dar astfel toți invitații vor știi câți ani face copilul! Ce este interesant la rețeta aceasta: O poți face rapid și ușor și vei obține un efect surpriză. Cel mai bine este să coci prăjitura cu o seară înainte de ziua cea mare, astfel încât să poți bifa deja o sarcină.


Batoane müsli simpatice

Aproape prea dulce pentru a fi mâncat: O față din baton müsli

Organizezi o petrecere aniversară pentru copii și vrei să te asiguri că bufetul tău include și alimente sănătoase? Pentru batoane poți adăuga ingrediente nutritive pe lista de cumpărături, pe lângă ciocolată, în aluat intră fulgi de ovăz, migdale, alune și semințe de in. Sfat: Chiar și oaspeții mici pot coace această rețetă simplă. De asemenea, poți planifica pregătirea batoanelor ca activitate la petrecere. În acest fel, fiecare copil își poate pregăti propriul baton.


Cartofi prăjiți dulci

Acești cartofi prăjiți sunt unici și dulci

O rețetă dulce care, în mod garantat, este binevenită la orice petrecere de ziua de naștere: Cartofi prăjiți preparați în casă, din aluat rapid de biscuiți. Sunt șocant de asemănători cu cei făcuți din cartofi și copiii îi pot înmuia în „ketchup” și „maioneză”. În cazul în care copiii sunt destul de mari și au o motricitate dezvoltată, puteți să faceți împreună cartofii prăjiți pentru aniversare.


Mai multe idei

De la pizza din pepene până la gustări în formă de leu: Iată mai multe idei grozave

Dacă mâncarea arată bine, se mănâncă cu poftă. Așadar, iată câteva rețete simple pentru gustări haioase între mese, care îți vor atrage atenția într-un mod colorat.

  • Gustări în formă de leu: Coama acestui leu sălbatic sub formă de gustare este făcută din diferite legume pe care le tai ca pe niște batoane. Cel mai bine se potrivesc legumele cu nuanțe galbene și portocalii, cum ar fi morcovii și ardeiul. Capul este un biscuit rotund, iar pentru ochi, nas și gură, poți să folosești afine și arpagic. Dacă nu vrei să faci doar capul leului, ci întreg corpul, poți crea corpul din humus, de exemplu.
  • Pizza din pepene: Acest tip special de pizza nu numai că arată grozav, dar este și foarte răcoritor. Rețeta este extrem de simplă: Taie un pepene verde pe diagonală, în felii groase de doi-trei centimetri. Apoi alege garniturile: Fiecare felie poate fi aranjată sub formă de pizza cu opt ingrediente și o poți orna cu topping-uri, după cum dorești. Poți folosi iaurt, puțină înghețată de vanilie, fructe, fructe de pădure, nuci sau puțină ciocolată rasă. Pizza are un gust proaspăt, cu un strop de lămâie și mentă proaspătă. 
  • Frigărui cu roșii: Frigăruile cu roșii sunt o idee de gustare super rapidă, dar și gustoasă în același timp. Se scobesc roșiile cherry, se umplu cu cremă de brânză și se ornează cu ierburi aromatice. Bagă roșiile în frigărui de lemn și aranjează-le pe o farfurie. 

Băuturi

Rețete cool pentru băuturi colorate

Știi ce fel de mâncare ai vrea pentru aniversarea copiilor? Atunci tot ceea ce lipsește acum este ceva special de băut. În funcție de anotimp, se potrivesc băuturi reci sau calde pentru petrecerea copiilor. Sfat extra pentru vară: Dacă vrei o porție de vitamine, poți pune pe masă o carafă de apă cu fructe și fructe de pădure mărunțite, această băutură are gust de fructe și arată drăguț.

Băuturi delicioase pentru petrecerea de ziua de naștere: Aici ai rețete rapide, pe care copiii le adoră