Chipsuri crocante fără ulei? Află rețetele noastre
Conținutul pe scurt
- Poți prepara chiar tu gustări sărate în propria bucătărie, din cartofi, varză savoy sau chiar și fenicul.
- Nici măcar nu ai nevoie de ulei. Rezultatul va fi la fel de delicios și crocant.
- Poți face chipsuri de cartofi la cuptor sau chiar și la microunde și vor fi la fel de crocante ca variantele clasice: află de aici rețete de pentru prepararea la cuptor, fără grăsimi.
O gustare cu puține calorii: chipsuri la cuptor delicioase și fără grăsimi
Crocante, sărate și delicioase: exact, vorbim despre chipsurile de cartofi și despre alte gustări delicioase. Nici nu au multe calorii: poți pregăti chipsuri de casă sănătoase, fără ulei vegetal sau alte grăsimi. Se pot pregăti nu numai la cuptor, ci și la microunde. Află cum se pregătesc, ce legume poți folosi, în afară de cartofi, și ce trebuie să ai în vedere la prepararea lor.
De la cartofi la varză savoy: legume ideale ca gustare
Evident, cartofii sunt prima alegere în acest sens. Cu toate acestea, există și alternative la fel sau chiar și mai gustoase. Adaugă și aceste ingrediente pe lista de cumpărături pentru a le avea în casă atunci când ți se face poftă de o gustare:
- Morcov
- Cartof dulce
- Varză savoy
- Kale
- Păstârnac
- Zucchini
- Fenicul
- Țelină
Poți folosi oricare dintre legumele de mai sus, însă una dintre cele mai interesante variante este reprezentată de chipsurile de păstârnac. Noi îți recomandăm un amestec pentru o gustare foarte sănătoasă și bogată în nutrimentele necesare corpului tău.
Titlu
De obicei se prăjesc, dar se pot prepara și la cuptor. Prin gătirea cu aer fierbinte, legumele își pierd umiditatea și devin tari și crocante. Dacă nu vei folosi deloc grăsimi sau ulei, poți opta pentru o marinadă și legumele vor fi astfel la fel de aromate. Pe lângă sare și piper, poți adăuga orice condimente dorești. Astfel, poți folosi și condimente asociate, de obicei, iernii, cum ar fi scorțișoara sau nucșoara, sau chiar și chimionul. Poți folosi și amestecul clasic din sare sau sare de mare, piper sau chili și, desigur, paprica. La fel de delicios: rozmarin măcinat în mojar. Dacă preferi un amestec dulce și picant, poți folosi, de asemenea, puțin zahăr. Asemenea cartofilor, morcovii, cartofii dulci, sfecla roșie, păstârnacul și rădăcina de țelină conțin amidon și au o textură similară. Aceste legume se vor prepara în același mod.
Cum procedezi:
- curăță legumele de coajă și taie-le în felii cu o grosime cuprinsă între 1 și 2 mm cu ajutorul unei mandoline sau cu un cuțit ascuțit
- Apoi lasă-le pentru scurt timp în apă rece, pentru a îndepărta amidonul din acestea
- Lasă-le apoi să se usuce pe un prosop de bucătărie, în timp ce preîncălzești cuptorul la o temperatură cuprinsă între 160 și 180 de grade
- Asezonează chipsurile după gust și plasează-le individual pe tavă
- Coace-le timp de 30 sau 40 de minute, în funcție de preferințe
Poți face gustări delicioase chiar și la microunde
Greu de crezut, dar nu ai nevoie de o friteuză sau de cuptor pentru a face chipsuri. Îți vom oferi o rețetă foarte simplă pentru a le pregăti la microunde! Aceasta este soluția perfectă dacă nu ai cuptor acasă sau dacă, pur și simplu, te grăbești. Coacerea chipsurilor de cartofi la microunde este foarte rapidă și nu va trebui să renunți la textura crocantă a acestora, chiar și fără să folosești ulei.
Cum procedezi:
- curăță cartofi de dimensiuni mai mari și apoi taie-i în felii de 1‑2 mm cu ajutorul unei mandoline.
- Pune feliile de cartofi într-un bol cu apă rece pentru a mai elimina din cantitatea de amidon.
- Apoi usucă feliile pe un prosop de bucătărie sau strecoară lichidul printr-o sită, deasupra chiuvetei.
- Acoperă o farfurie mare cu hârtie de copt tăiată la dimensiunea farfuriei.
- Apoi pune feliile una lângă cealaltă, fără a se atinge între ele.
- Presară sare peste ele. Poți folosi și alte condimente, precum paprica, piper sau, pentru un gust deosebit, câteva picături de suc de lime.
- Gătește apoi cartofii la microunde la 600‑800 wați, timp de 7-8 minute.
Vor deveni crocanți și ușori, chiar așa cum îți plac. Un lucru minunat este faptul că poți decide chiar tu cât de mare să fie porția pe care o vei prepara. Sfat: Poți așeza mai multe straturi de hârtie de copt și cartofi la microunde, una peste cealaltă. Este posibil ca timpul de gătire să se prelungească puțin în acest caz.
Cum poți face chiar tu chipsuri fără carbohidrați
Dacă ai adoptat un stil alimentar fără carbohidrați, poți alege gustări pe măsură: chipsuri din varză savoy, kale, zucchini sau fenicul. Datorită structurii diferite, timpii și metodele de preparare pot varia într-o anumită măsură. De regulă, varza se poate pregăti la 110‑120 de grade, timp de 20‑30 de minte, iar zucchini la 100‑110 grade, timp de 50 de minute sau o oră. Feniculul se coace la temperaturi mai ridicate, la 180 de grade, timp de 12-15 minute.
Cum procedezi:
- Pentru chipsuri de varză, îndepărtează frunzele de cotor și taie-le în bucăți mai mici. Spală apoi frunzele. Dacă ai un uscător de salată, îl poți folosi pentru a usca bine frunzele; în caz contrar, folosește un prosop de bucătărie. Amestecă apoi lămâie, piper, usturoi proaspăt pisat sau puțin muștar și, desigur, sare; evident, poți experimenta cu aromele din marinadă și să descoperi aromele preferate. Marinează frunzele în dressing așa cum ai proceda pentru o salată.
- Taie bulbul de fenicul în două și îndepărtează cotorul. Folosind o mandolină, taie feniculul în felii cu o grosime de 1 mm și pune feliile pe o tavă de copt acoperită cu hârtie de copt. Asezonează cu sare și piper și coace-le până capătă o nuanță maro-aurie.
- Pentru zucchini, respectă același procedeu ca în cazul cartofilor și, după spălare, taie legumele în felii cu o grosime de 1‑2 mm. Dacă fructul este foarte mare, taie feliile în bucăți mai mici și îndepărtează semințele și pulpa din mijlocul fructului. Nu trebuie să le lași în apă rece, poți să usuci pur si simplu feliile cu un prosop de bucătărie și apoi să le presari cu sare și piper.
Pune apoi feliile aproape una de cealaltă, dar fără a se atinge între ele, pe hârtia de copt din tavă și coace-le până devin crocante.