Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Ceaiul de urzică: Efecte, compuși și altele

Scapă de buruieni! Urzicile au și alte roluri în afară de cel de a-ți împânzi grădina. De exemplu, poți prepara un ceai delicios din ele, care ajută la ameliorarea simptomelor anumitor boli. Află tot ce trebuie să știi despre această plantă!

Câteva cești cu ceai de urzică pe o masă, alături de câteva frunze, fotografiate de sus.
© IRINA - stock.adobe.com

Conținutul pe scurt

  • În acest articol, îți vom prezenta tot ce trebuie să știi despre originea și clasificarea botanică a urzicilor.
  • Vei afla mai multe și despre beneficiile lor pentru sănătate.
  • Grație sfaturilor noastre, vei prepara un ceai de urzică în cel mai scurt timp. Îți vom spune și cum se poate păstra mai bine.
Definiție

Ce este ceaiul de urzică?

Urzica (denumire botanică: Urtica) ne este cunoscută mai ales ca o buruiană de grădină, care produce iritații ale pielii atunci când este atinsă. În cele mai multe grădini, aceasta este nedorită. Pentru adepții medicinei alternative, urzica este o plantă medicinală importantă pentru sănătate, cunoscută încă din Antichitate.

Ceaiul ajută la tratarea cistitelor, deoarece planta conține cantități mici de substanțe detoxifiante, antiinflamatoare, care reduc durerea. Nu îți face griji: odată ce frunzele sunt uscate, gătite sau udate, își pierd efectul iritant și pot fi consumate în mâncăruri sau ceaiuri fără probleme. Ceaiul este disponibil sub formă de frunze uscate sau la plic. Poți face ceai foarte ușor chiar și pe cont propriu. 


Proveniență

Clasificare botanică și origine

Este o plantă rezistentă, cunoscută de sute de ani, datorită efectelor medicinale, întâlnită în toată lumea. Este originară din Europa Centrală. A fost folosită ca plantă medicinală încă din Antichitate. Medicii din Imperiul Roman sau Grecia au descris efectele sale pozitive asupra sănătății. De asemenea, era foarte apreciată și în Evul Mediu, fiind comună în natură. Deoarece nu sunt pretențioase, aceste plante pot fi găsite oriunde în Asia, America de Nord și Europa de Nord. Cresc în soluri bogate în nutrimente și azot și bine irigate. Deseori, cresc la marginea pădurilor, în apropierea mlaștinilor, râurilor sau apelor stătătoare. 

Clasificarea botanică

Este o plantă erbacee perenă, din familia urzicilor. Atinge înălțimi cuprinse între 10 și 300 cm. La latitudinile noastre, putem întâlni cu precădere două soiuri: urzica mare (Urtica dioica) și urzica mică (Urtica urens). Tulpina plantei are formă ușor pătrată, cu ramuri. Frunzele sunt caracteristice: Sunt ovale, mai subțiri către vârf și zimțate, cu suprafața texturată. Tulpina și frunzele sunt acoperite de peri. Aceștia reprezintă un mecanism de autoapărare împotriva prădătorilor și produc pustule dureroase, însoțite de o senzație de mâncărime. Înfloresc de la finalul lunii iunie până în octombrie. În această perioadă au flori alb-verzui. Planta este polenizată de vânt. Când se deschid bracteele florilor de sex masculin, polenul este preluat de vânt și transportat către florile de sex feminin.  


Nutrimente

Ce conțin urzicile 

Beneficiile urzicilor sunt renumite, acestea fiind bogate în vitamine și minerale. Conțin o cantitate ridicată de proteine: între 7 și 9 grame per 100 g. De asemenea, sunt bogate în vitaminele C, A și K și conțin calciu, magneziu, fier, siliciu și fosfor. Conțin și substanțe bioactive precum flavanoli, acizi galici, tanici și formici și carotide. Un mix inedit de nutrimente!  

Valori nutriționale per 100 de grame:

  • Energie: 42 kcal
  • Grăsimi: 610 mg
  • Carbohidrați: 1309 mg
  • Proteine: 7370 mg
  • Sodiu: 203 mg
  • Fibre: 3110 mg
  • Minerale: 2260 mg

Sănătate

Cât de sănătoase sunt?

Conțin și multe minerale importante, precum fier și calciu, doze ridicate de vitamina C, taninuri, proteine și acizi grași nesaturați. Aceste substanțe au un efect pozitiv asupra sănătății. Cel mai cunoscut efect al ceaiului? Cel diuretic. De aceea, este ideal pentru sănătatea vezicii și a tractului urinar. Ajută la prevenirea infecțiilor urinare. Datorită conținutului ridicat de fier, susțin și sănătatea sistemului sanguin. Îi sunt atribuite multe alte efecte pozitive pentru care nu există dovezi științifice. 

Ceaiul de urzică și beneficiile sale asupra corpului:

  • stimulează organismul și ajută la detoxifierea organismului
  • datorită conținutului de flavanoli, inhibă procesele inflamatoare de exemplu, reumatismul.
  • are efect diuretic și este benefic în cistite
  • întărește sistemul imunitar
  • ceaiul de urzică ajută circulația sângelui, deoarece reduce tensiunea arterială și glicemia
  • este benefic în afecțiunile stomacului
  • reduce durerile menstruale
  • are efect diuretic și este benefic, de exemplu, în curele de slăbire
  • îmbunătățește aspectul pielii și stimulează creșterea părului

Cultivare și recoltare

Cum se pregătesc

Cultivarea și recoltarea

Ce este excelent: cresc pur și simplu oriunde, în parcuri sau spații verzi din marile orașe. De asemenea, se cultivă și pe suprafețe mari în scop medicinal. În scop industrial, sunt cultivate cu aparate de tăiere speciale, dar pentru uzul privat se cultivă manual. Primăvara este anotimpul perfect pentru cultivare. În acest anotimp sunt fragede, tinere și bogate în substanțe nutritive. În principiu, se pot culege din mai până în septembrie. 

Producția industrială a ceaiului de urzică

După cultivare, plantele sunt tăiate, pentru a separa tulpinile de frunze. Apoi se usucă frunzele. Temperatura de uscare nu trebuie să depășească 40 de grade; în caz contrar, se vor pierde nutrimente importante. Odată ce plantele sunt uscate, sunt ambalate și transportate pentru a fi comercializate.

Cum să prepari ceai de urzică pe cont propriu

Îl poți cumpăra din supermarket, din magazinele naturiste sau online, dar este mai gustos și mai ieftin să îl prepari pe cont propriu. Plantele se pot culege din natură. Ține cont: nu culege plantele din apropierea drumurilor aglomerate, a fabricilor sau a zonelor frecventate de câini, deoarece plantele pot fi poluate de substanțe contaminante.

Le poți cultiva și în grădină. Ai în vedere ca locația să nu fie expusă razelor directe ale soarelui, iar solul să fie bogat în nutrimente și bine udat. De asemenea, le poți cultiva și în ghivece, cu condiția ca acestea să fie înalte și late (urzicile au nevoie de mult spațiu). Perioada ideală de cules ține din martie până în mai. Ai grijă ca plantele să fie udate din belșug. 

Recoltarea și procesarea pentru ceai:

  • Ai nevoie de mănuși și foarfece de grădinărit.
  • Taie-le de la baza tulpinii.
  • Îndepărtează acele, spălând bine întreaga plantă.
  • Spală cu atenție și tulpinile.
  • Pentru maximizarea efectelor benefice, fierbe planta imediat după cules.
  • Poți, de asemenea, să usuci plantele timp de aproximativ două săptămâni pentru a le păstra pe termen lung.
  • În acest sens, agață-le într-un loc uscat și răcoros.
  • Nu le usca niciodată la soare, deoarece își vor pierde nutrimentele.
  • Cum îți poți da seama dacă s-au uscat: frunzele foșnesc și se fărâmițează când le atingi.
  • Culege frunzele și depozitează-le într-un recipient pentru ceai sau un borcan de sticlă cu capac.

Preparare

Cum se prepară corect urzicile  

Efort redus, efect puternic: dacă dorești o cană de ceai simplu și rapid de preparat imediat ce te-ai trezit, prepară un ceai de urzică dimineața. Cum funcționează:

  1. Adaugă trei sau patru lingurițe de frunze proaspete sau uscate într-o cană de ceai.
  2. Adaugă 200 ml de apă fiartă.
  3. Lasă frunzele la infuzat timp de 10 sau 15 minute.
  4. Filtrează ceaiul printr-o sită sau o pânză pentru a separa frunzele de lichid.
  5. Dacă dorești, poți adăuga miere sau un alt îndulcitor.

Depozitare

Modul ideal de depozitare

Dacă dorești să păstrezi ceaiul pe termen lung, trebuie să ai în vedere câțiva factori. În mod normal, ceaiul se poate păstra câțiva ani. Cu toate acestea, în cazul plantelor medicinale achiziționate din comerț, termenul de valabilitate este, de obicei, de 18 luni: poți consuma ceaiul și după trecerea acestei perioade, dar efectele medicinale vor dispărea.

Modul optim de depozitare

  • Depozitați ceaiul într-un recipient închis ermetic, precum un recipient pentru ceai sau un borcan cu capac.
  • Astfel nu va absorbi mirosuri și își va păstra aroma pe termen lung.
  • Locația de depozitare trebuie să fie uscată, răcoroasă și ferită de lumina soarelui.