Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.ro/retete

Millefeuille cu cârnați de porc

Cel mult 60 minute
Rafinat
Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Ingrediente (6 porții)

1 kg cârnați de porc
500 g cartofi
100 ml ulei de măsline
4 bucăți ouă
1 bucată ardei roșu
1 bucată ardei galben
1 legătură busuioc
2 legături ceapă verde
4 legături pătrunjel
200 g măsline negre
100 g parmezan
2 bucăți lămâi
500 g pesmet
10 g sare
5 g piper

Preparare

    1

Millefeuille este un preparat destinat în general desertului. Însă, rețeta există și în varianta sărată. Pentru prepararea acestui fel de mâncare mai puțin popular, se începe prin tăierea în formă măruntă a pătrunjelului la robotul de bucătarie în care se adaugă un cub de gheață și puțină apă rece pentru ca acest lucru ajută la tăierea pătrunjelului în mod egal. Pătrunjelul tocat se pune peste pesmet, se amestecă și se lasă deoparte. În acest timp se toacă și măslinele.

    2

Cârnații de porc se taie subțire în formă de medalion, să se poată aranja în straturi, peste care se presară busuiocul, ceapa verde, sarea și piperul. Se încinge bine o oală (de preferat din fontă daca avem) cu puțin ulei de măsline. După ce se încinge oala, se adaugă maslinele tocate, și se lasă la gătit la foc mic, după care, se ia oala de pe foc și se adaugă sare, coajă de lămâie și se amestecă continuu.

    3

Se taie ceapa pe lungime, în formă de bețisoare, apoi se fac spaghete din ceapa verde. Între timp, se taie ardeii, atât cel roșu cât și cel și cel galben sub formă de fideluțe fine sau foarte mărunt dacă se dorește în acest fel. Parmezanul se toacă și el mărunt.

    4

Împreună cu măslinele, legumele gata tocate se pun într-o tigaie în care s-a adăugat ulei de măsline și se lasă să se călească până capată consistența unui sos.Într-o oală suficient de mare se pun la fiert cartofii curățați, spălați și tăiați în formă rotundă peste care s-a adăugat o lingură de sare în apa pregătită pentru fierbere. Se pun ouăle într-un bol și se bat cu o furculiță. Peste ouă se adaugă parmezanul și se amestecă.

    5

Din acest moment se trece la aranjarea preparatului și anume: într-o tavă căptușită cu hârtie de copt se așează un strat de carne, apoi un strat de legume, după care un strat de cartofi până când se fac patru straturi. Pentru o bună susținere, se pot folosi bețe pentru frigărui pentru a le ține împreună. La final, se presară ouăle amestecate cu parmezan, iar toată compoziția rezultată se lasă la cuptorul încins la o temperatură de aproximativ de 190°C timp de 9 minute.

    6

Pe o farfurie se pune un inel de metal și în el se așează compoziția. Se scoate inelul și deasupra se presară patrunjelul, busuiocul sau ruccola după preferință. Se asezonează cu sare, piper, câteva picături de oțet balsamic pentru un aspect de prospețime.