Mâncare de linte
Ingrediente (5 porții)
| 300 g | linte roșie |
| 1 | rădăcină de pătrunjel |
| 1 | ceapă |
| 300 g | cartofi |
| sare | |
| piper | |
| cimbru | |
| 30 g | unt |
| 3 linguri | oțet aromat |
| 5 | crenvurști sau cârnați |
Preparare
- 1
Alegi lintea și o speli. Dacă folosești linte verde, va trebui să o lași să se înmoaie în apă fierbinte, într-un vas acoperit, timp de 30 de minute. Cureți ceapa, cartofii și pătrunjelul și le speli. Tai ceapa mărunt, iar pătrunjelul în bastonașe.
- 2
Călești puțin ceapa în untul încins, apoi adaugi pătrunjelul, cimbru după gust, iar după 2-3 minute, lintea scursă și cartofii.
- 3
Stingi cu 2 căni de apă fierbinte și continui fierberea la foc mic, timp de 20 de minute, dacă boabele de linte sunt roșii sau 40 de minute, dacă folosești linte verde.
- 4
Când mâncarea a scăzut, o sărezi și condimentezi după gust și adaugi oțetul.
- 5
Separat, fierbi crenvurștii sau crestezi ușor cârnații și îi frigi pe grătarul încins.