Frigărui de miel cu orez și smochine
Valori nutritive
(Per porție)-
680/2847kcal / kJ
-
78 gcarbo-hidrați
-
29 gproteine
-
27 ggrăsimi
Valori nutritive
(Per porție)-
680/2847 kcal/kJ,
78 g carbo-hidrați,
29 g proteine,
27 g grăsimi
Ingrediente (4 porții)
3 linguri | ulei de măsline extravirgin |
1 | cățel mare de usturoi, zdrobit |
1 lingură | cimbru proaspăt |
400 g | file de miel, curățat de grăsime și tăiat cubulețe de 5 cm |
8 | șalote |
280 g | vinete |
400 g | dovlecei |
1 | lămâie |
sare | |
piper | |
jumătate de lămâie, coaja rasă și sucul |
Orez cu smochine:
300 g | orez basmati bine clătit |
100 g | smochine uscate |
25 g | fulgi de migdale |
1 lingură | suc de lămâie |
Util
-
Marinatul este cheia succesului în prepararea acestor frigărui. O jumătate de oră de marinat ajunge ca să dea un gust delicios cărnii de miel, deși marinatul peste noapte este mai bun. Servește-le cu salată verde mixtă și cu un castron cu iaurt amestecat cu castravete ras și frunze de mentă și pătrunjel. AVANTAJE: Vinetele sunt sățioase, dar aduc puține calorii – 100 g conțin doar 15 kcal. Sunt recunoscute ca absorbind uleiul atunci când sunt prăjite, dar gătitul pe grătar menține conținutul de grăsimi la nivel minim. Smochinele uscate sunt o sursă bună de potasiu, calciu și fier, ca și de fibre, atât solubile, cât și insolubile. Fibrele insolubile previn constipația și tulburările intestinale. Orezul este un carbohidrat cu amidon, fără gluten, folositor pentru cei ce suferă de colici. SUGESTII: În loc de orez basmati, servește quinoa. Fierbe 225 g de quinoa în de 4 ori volumul său de apă, timp de 15–20 de minute. Aromează orezul sau quinoa cu stafide sultanas sau cu caise uscate, în loc de smochine. Pentru a prepara frigărui în stil grecesc, marinează carnea de miel într-un amestec de 200 g iaurt, coaja rasă și sucul de la 1/2 lămâie, 1 lingură de ulei de măsline extravirgin, 1 cățel de usturoi zdrobit și 2 linguri mentă proaspătă, tocată. Se amestecă legumele în 2 linguri de ulei de măsline extravirgin și se înfig în frigări. Se înfige carnea de miel în frigări separate. Se frig frigăruile de carne și legume, câte 8–10 minute pe fiecare parte. Se servesc ca umplutură pentru pâine pitta caldă, împreună cu foi de salată tăiate fâșiuță, castraveți tăiați cubulețe, felii de roșii și câteva măsline negre, curățate de sâmburi și tocate.
Preparare
- 1
Într-un vas adânc, se amestecă coaja și sucul de lămâie, usturoiul, cimbrul tocat, sarea și piperul, acestea două după gust. Se adaugă cubulețele de carne și se amestecă bine în mixtură; se acoperă apoi vasul cu folie de plastic și se lasă la marinat, într-un loc răcoros, timp de 30 de minute, sau în frigider, pe timpul nopții.
- 2
Se taie fiecare șalotă în jumătate, pe lungime. Se taie apoi fiecare vânătă în jumătate, pe lungime, după care se taie fiecare jumătate, transversal, în 8 felii. Fiecare dovlecel se taie în 8 rondele, iar lămâia în 8 feliuțe.
- 3
Se încinge grillul cuptorului. Se scoate carnea din marinată folosind o spumieră. Se pun legumele în marinată și se amestecă bine.
- 4
Se înfig bucățile de carne și legumele în 8 frigări de metal, punând feliile de lămâie la capete. Nu se înghesuie ingredientele pe frigări, căci nu se vor frige corect. Se pun frigările sub grill, la circa 7,5 cm de sursa de căldură, dacă e posibil. Se frig 7–8 minute pe fiecare parte.
- 5
Între timp, se pune orezul într-o oală cu apă rece și se dă în clocot, apoi se acoperă și se fierbe la foc cât mai mic timp de 10 minute sau conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până ce se face fraged. Se scurge bine și se adaugă, amestecând, smochinele tocate, fulgii de migdale, sare și piper, după gust. Se adaugă sucul de lămâie. Se servește orezul pe farfurii calde, deasupra sa așezându-se frigăruile.