Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Regulament

1. Organizatorul

           Organizatorul loteriei publicitare „20 de ani de experiențe împreună” este Kaufland România Societate în Comandită, cu sediul în Str. Barbu Văcărescu, nr. 120 - 144, sector 2, 020284, București, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub numărul J2003017052408, CUI RO 15991149 (denumită în continuare „Kaufland Romania”, „Kaufland” și/sau „Organizator”), număr de telefon al clientului Kaufland: 0800.080.888 (apelabil gratuit în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, UPC România şi RCS&RDS şi program de lucru de luni până vineri de la 08:00 la 20:00 și sâmbătă de la 08:00 la 17:00).

Loteria publicitară se va derula conform prevederilor prezentului Regulament Oficial (denumit în continuare „Regulament”), fiind obligatoriu pentru toți participanții. Prezentul Regulament este disponibil spre consultare în mod gratuit tuturor participanților pe site-ul www.kaufland.ro/experiente. 

Organizatorul își rezervă dreptul de a completa și/sau modifica prezentul Regulament, precum și dreptul de a suspenda și/sau înceta și/sau întrerupe și/sau prelungi desfășurarea loteriei publicitare, cu condiția înștiințării în prealabil a participanților. Orice modificare și/sau completare la acest Regulament se va face prin acte adiționale, acte care vor fi comunicate pe www.kaufland.ro/experiente. Modificările produc efecte de la data publicării lor pe site-ul www.kaufland.ro/experiente. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru luarea la cunoștință a modificărilor de către participanți, atâta timp cât acestea sunt afișate pe site-ul mai sus amintit.

2. Temeiul legal

Prezenta loterie publicitară este organizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piață, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Locul de desfăşurare şi durata loteriei publicitare

Loteria publicitară se desfășoară în perioada 25 august 2025, ora 00:01:00 – 02 noiembrie 2025, ora 23:59:59 inclusiv, în aplicația mobilă Kaufland, în 5 etape după cum urmează:

Etapa I:            25.08.2025-07.09.2025

Etapa a II-a:   08.09.2025-21.09.2025

Etapa a III-a:  22.09.2025-05.10.2025

Etapa a IV-a: 06.10.2025-19.10.2025

Etapa a V-a:  20.10.2025-02.11.2025

4. Dreptul de participare

La această loterie publicitară pot participa numai persoane fizice majore, care au împlinit 18 ani până la data începerii loteriei publicitare, cetățeni cu domiciliul stabil sau reședința în România. 

La această loterie publicitară nu pot participa angajații Kaufland, nici rudele de gradul I ale acestora și nici soții/soțiile acestora. 

            Pentru evitarea oricărui dubiu, persoanele juridice nu pot participa și nu li se pot acorda premii în cadrul loteriei publicitare. Participanții trebuie să se înscrie în calitate de persoane fizice. În scopurile prezentului Regulament Oficial, prin persoană juridică se înțelege orice entitate care nu intră în categoria persoanelor fizice.

             Participarea la această loterie publicitară presupune cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament.

5. Mecanismul loteriei publicitare și extragerea

5.1. Înscrierea la loteria publicitară

Pentru a se înscrie în concurs, participanții trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:

a. Să fie înscris în programul de loialitate Kaufland Card digital prin aderarea la regulamentul Kaufland Card și să dețină un cont digital Kaufland Card.

b. Să aibă completate în profilul Kaufland Card numele și prenumele real, precum și adresa de e-mail și numărul de telefon corecte pentru validarea premiului.

c. Să-și activeze șansa de a participa în prezenta loterie publicitară  folosind stelele digitale acumulate, prin click pe butonul ”Activează pentru 10 stele” de pe cuponul dedicat loteriei publicitare  pe care-l găsește în fiecare etapă în secțiunea ”Cupoane pentru mine” din contul său digital Kaufland Card. 

Vor fi alocate tuturor clienților cu Kaufland Card digital cupoane de participare pentru fiecare etapă, vizibile zilnic în perioada 25.08.2025-02.11.2025. La finalul fiecărei zi din perioada de desfășurare a fiecărei etape a loteriei menționată la art.3, acestea trebuie să aibă statusul ”activ” pentru a fi luată în considerare participarea clientului. Pentru activare recomandăm o conexiune stabilă la internet.

Fiecare cupon activat cu stele digitale reprezintă o șansă de câștig în etapa aferentă. Se acordă în fiecare zi o nouă șansă de participare, fiecare în schimbul a 10 de stele digitale.

d. Să redacteze o scrisoare prin care să transmită motivele pentru care își dorește să fie câștigătorul premiului. Scrisoarea trebuie să conțină minim 200 de cuvinte, prin care participantul să comunice de ce și-ar dori să primească experiența premiu. În funcție de experiența la care se înscrie prin activarea cuponului de participare, clientul va redacta pe site-ul www.kaufland.ro/experiente scrisoarea aferentă experienței la care s-a înscris. Un client se poate înscrie la una sau mai multe experiențe, deci poate completa scrisoarea în fiecare etapă, însă va putea fi câștigător doar într-o singură etapă a loteriei publicitare.

e. Să ia la cunoștință prevederile prezentului regulament;

5.2. Validarea înscrierii

Se consideră că participantul este înscris în mod valabil la concurs, dacă întrunește concomitent următoarele condiții:

- Deține un cont Kaufland Card digital și a aderat la Condițiile de utilizare a programului de loialitate  Kaufland Card. 

- Numele și prenumele, numărul de telefon și adresa de e-mail înscrise în contul Kaufland Card sunt corecte, complete și reale. Este necesară atât prezența numărului de telefon, cât și a adresei de e-mail în contul clientului pentru validare.

- Și-a activat participarea folosind stelele digitale acumulate conform alin.5.1.c.

- A redactat scrisoarea conform alin.5.1.d.

- Are peste 18 ani împliniți

5.3. Extragerea câștigătorilor

Extragerile câștigătorilor se vor face la sediul Organizatorului, cu ajutorul unei aplicații electronice, pe baza ID-urilor de participare care au activat cupoanele de participare cu stele digitale în perioada lor de valabilitate și au completat pe      site-ul www.kaufland.ro/experiente scrisoarea pentru experiența dorită, îndeplinind condițiile de participare. 

Extragerea va avea loc în maximum 20 zile lucrătoare de la data încheierii loteriei publicitare.

Va fi extras câte un câștigător pentru etapele  I, II, III, V si   6 castigatori pentru etapa IV, precum  și câte 10 rezerve pentru fiecare etapă. 

Organizatorul își rezervă dreptul de a nu efectua extragerea și afișarea câștigătorilor în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în timpul sărbătorilor legale.

6. Premiile loteriei publicitare

6.1. În cadrul acestei loterii publicitare se acordă următoarele premii, conform tabelului de mai jos:

 Etapa Premiul acordat pentru fiecare etapă a loteriei și descrierea  acesteia Număr premii Valoare unitară premiu

(în lei TVA inclus)

I Cină pregatită de Roxana Blenche pentru câștigător și un grup de 20 de prieteni, într-un restaurant din orașul de domiciliu. Data și detaliile evenimentului se vor stabili ulterior, între câștigător și organizator. 1 20.000

II Concert privat Smiley pentru câștigător și un grup de cel mult 80 de prieteni, cu mâncare și băuturi incluse. Concertul va avea loc la Pop-Up Restaurant, Strada George Constantinescu nr.2-4, București, în data de 30.11.2025. 1 58.000

III Prezență pentru câștigător și 3 prieteni (locuri VIP) la unul din meciurile echipei naționale de rugby, la Stadionului Național de Rugby "Arcul de Triumf" - Bulevardul Mărăști, nr. 18-20, sector 1, București. , precum si  o cină cu membrii echipei naționale de rugby după încheierea meciului. Cina se va desfășura într-o locație din București, comunicată ulterior către câștigător. 1 1.200

IV Participarea la evenimentul Nostalgia Imaginarium, ediția din noiembrie 2025, pentru castigator alaturi de 3 prieteni. Se vor acorda 3 premii cu acces in zona VIP pentru seara de vineri si 3 premii cu acces in zona VIP pentru seara de sambata. De asemenea, se va acorda o consumație în limita a 2500lei/ grup de 4 persoane. Data și locația exactă a evenimentului vor fi comunicate ulterior anunțării de către organizatorul Nostalgia. 6 Vineri: 4.020 lei 

 

Sâmbătă: 4.180 lei

V Sesiune privată de consiliere vestimentară efectuată de designerul Cătălin Botezatu, care va crea 2 ținute personalizate pentru câștigător, în funcție de particularitățile sale. Sesiunea va avea loc la o dată stabilită ulterior, între câștigător și organizator. 1 30.000

Valoarea totala estimata a  premiilor  este de 133.800 lei, TVA inclusă. Valoarea finala urmeaza a se stabili în funcție de perioada, locațiile sau numărul final de participanți.

Un participant poate câştiga un singur premiu în cadrul acestui concurs.

Datele de desfășurare ale experiențelor pot fi modificate, iar detaliile acestora vor fi comunicate câștigătorilor odată cu informarea asupra statutului de câștigător.

Premiile care nu au o dată prestabilită în descrierea premiilor pot fi revendicate pana cel mai târziu în luna aprilie 2026.

7. Publicarea, anunțarea și validarea câștigătorului. Acordarea premiului

7.1. Publicarea pe site, anunțarea câștigătorului și validarea câștigătorului

În scopul anunțării câștigătorilor vor fi prelucrate următoarele date cu caracter personal: nume, prenume, număr Kaufland Card – primele 14 cifre, premiul câștigat.

Datele personale ale câștigătorilor (nume, prenume) se vor valida ținând cont de prevederile prezentului regulament și vor fi publicate pe site-ul Organizatorului (www.kaufland.ro/experiente), în cel mult 5 zile lucrătoare de la data extragerii.  

Organizatorul își rezervă dreptul de a nu afișa câștigătorii în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în timpul sărbătorilor legale. Datele câștigătorilor se vor șterge de pe pagina de internet a Organizatorului după maximum 30 de zile de la data încheierii prezentei loterii publicitare. 

Câștigătorii premiilor vor fi contactați prin e-mail/telefon pentru a fi informați cu privire la statutul de câștigător și la pașii de urmat pentru a intra în posesia premiului. În cazul în care participantul câștigător nu poate fi contactat în termen de 3 zile lucratoare sau refuză din motive personale premiul, se consideră că participantul nu este interesat de validarea sa drept câștigător și, ca atare, nu i se va mai acorda premiul. În aceste situații se va apela la una dintre rezerve, în ordinea extragerii. 

 

7.2. Acordarea premiilor 

Câştigătorii premiilor oferite în cadrul acestui concurs nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani, în bunuri si nici să solicite schimbarea caracteristicilor premiilor. Imaginile cu premiile folosite pe materialele de promovare ale concursului sunt doar cu titlu de prezentare. Premiile nu sunt transmisibile. Nu sunt asigurate de către organizator alte costuri adiționale precum cazare și / sau transport în afara experienței propriu-zise. Organizatorul nu își asumă răspunderea în cazul în care premiile nu au fost utilizate de câștigători în perioada de valabilitate a lor, orice solicitare de retransmitere ulterioară a premiilor nefiind luată în considerare.

 

7.3 Cesiunea drepturilor asupra fotografiilor și a imaginii video

Vă aducem la cunoștință faptul că evenimentele aferente etapelor I, II, III, IV, V vor fi documentate foto video și materialele rezultate vor fi publicate pe paginile de internet ale Kaufland în scopuri legate de promovarea loteriei publicitare „20 de ani de experiențe împreună”. 

În acest scop, câștigătorii vor trebui să semneze un acord de cesiune asupra fotografiilor și a imaginii video. De asemenea, aceștia vor avea responsabilitatea de a informa persoanele invitate de ei la experiența câștigată cu privire la necesitatea semnării aceluiași tip de acord pentru a putea participa la experiență. Câștigătorii au la dispoziție un termen de 24 de ore de la momentul anunțării pentru a comunica opțiunea privind semnarea sau nu a acordului de cesiune. În lipsa semnării acordului de cesiune, se consideră că câștigătorul a renunțat la premiu, urmând ca acesta să fie acordat următoarei rezerve extrase. Acordul de cesiune al drepturilor asupra fotografiilor și imaginilor video va fi transmis pe email câștigătorilor în momentul informării acestora cu privire la statutul de câștigător. Acordurile completate și semnate vor fi transmise de câștigători prin platforma securizată file4you.

 

Imaginile fotografice/video care vor fi obținute, vor fi utilizate strict în următoarele scopuri:

- editarea și montajul imaginilor fotografice/video astfel după cum decid organizatorii, cu posibilitatea de a apela la terțe persoane pentru efectuarea acestor acțiuni;

- publicarea pe Internet a imaginilor fotografice/video efectuate cu ocazia imaginilor realizate în scopul promovării loteriei publicitare „20 de ani de experiențe împreună”  

- Prin publicarea pe internet se înțeleg, cel puțin, următoarele:

o site-ul web www.kaufland.ro;

o canalele social media ale Kaufland Romania: Instagram, Facebook, LinkedIn, TikTok

o difuzarea de spoturi publicitare care conțin imaginile/video obiect ale prezentei loterii

 

8. Taxe și impozite

Organizatorul se obligă să calculeze, să rețină și să vireze impozitul datorat pentru veniturile obținute de către câștigători în conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, orice alte obligații de natură fiscală sau de orice altă natură, în legătură cu acestea, fiind în sarcina exclusivă a câștigătorului. 

Premiile acordate în valoare individuală de până în 600 lei sunt neimpozabile. Premiile în valoare de cel puțin 600 de lei se impozitează întotdeauna, prin reținere la sursă de către Organizator. 

 

9. Prelucrarea datelor cu caracter personal 

Condiții generale de prelucrare a datelor cu caracter personal 

Kaufland va prelucra datele personale colectate în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate. Prin natura structurii informatice, datele personale vor fi stocate și în Germania.  

 

9.1. Participarea la concurs 

a. Datele colectate: Numărul de card Kaufland Card digital, numele și prenumele participantului, numărul de telefon si adresa de mail, scrisoarea formulată de participant.

b. Scopurile procesării: participarea la loteria publicitară, validarea și afișarea câștigătorilor. 

c. Prin folosirea Kaufland Card la fiecare achiziție și îndeplinirea condițiilor de participare în loteria publicitară, participanții înțeleg ca sunt înscriși automat în aceasta, datele acestora fiind folosite in scopul gestionării acestei loteriii publicitare, în conformitate cu Regulamentul General de Protecție a Datelor (GDPR), art. 6, alin 1 lit. b), reprezentând contractul dintre utilizatori și Kaufland, prin aderarea la Termenii și condițiile Kaufland Card. Datele cu caracter personal ale participanților colectate în scopul participării la loteria publicitară se vor păstra pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data încheierii acesteia.

d. În platforma electronică pentru extragerea câștigătorilor vor fi introduse ID-urile criptate ale fiecărui Kaufland Card scanat participant, fără alte date cu caracter personal.

9.2. Intrarea în posesia premiilor  

Datele colectate: numele, prenumele, numărul de card Kaufland Card digital, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail și CNP (in cazul in care valoarea premiilor depășește suma de 600 de lei).

Scopurile colectării: acordarea premiului.

Pentru a putea intra în posesia premiului, Kaufland procesează datele cu caracter personal ale participanților, în conformitate cu art. 6, alin 1 lit.b) GDPR în vederea acordării premiului câștigat. În cazul premiilor a căror valoare depășește 600 lei, Kaufland colectează și CNP-ul în vederea îndeplinirii obligațiilor legale conforme cu legislația fiscală, în conformitate cu art. 6 alin 1 lit. c) RGPD si vor fi păstrate pe o perioada de 7 ani de la data acordării premiilor, astfel cum prevede legislația fiscală.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor de Kaufland Card în general se stochează conform prevederilor politicii de confidențialitate și a termenilor și condițiilor de utilizare Kaufland Card în vigoare. În acest sens, câștigătorul are obligația de a completa și semna procesul verbal de predare a premiului, incluzând codul numeric personal și de a preda procesul curierului pentru ca acesta să ajungă în posesia Kaufland.

În cazul în care se constată că datele completate în procesul verbal sunt inexacte, Kaufland poate folosi datele de contact constând în nume, prenume, număr de telefon și/sau adresă de e-mail pentru a contacta câștigătorul pentru ca acesta să completeze un nou proces verbal cu datele corecte, în temeiul interesului nostru legitim de a raporta către autoritățile fiscale date exacte și complete privind persoana pentru care se reține și virează impozitul pentru venituri din premii.

Refuzul de a completa procesul verbal pentru îndeplinirea obligațiilor legale în materie fiscală, conduce la imposibilitatea de a intra în posesia premiului

9.3. Publicarea datelor câștigătorilor 

a. Datele prelucrate: nume, prenume, număr Kaufland Card – primele 14 cifre, premiul câștigat.

Scop: asigurarea transparenței mecanismului concursului  

Temeiul legal al prelucrării îl constituie, art. 6 alin 1 lit. c) din RGPD, respectiv obligația legală prevăzută de dispozițiile art. 42 alin. (2) din OG nr. 99/2000. Lista câștigătorilor se va șterge de pe pagina de internet a Organizatorului după maximum 30 de zile de la data încheierii concursului. 

 

9.4. Contestații și reclamații 

Datele colectate: nume și prenume, număr de telefon, adresa de e-mail și alte date ce pot apărea în e-mailul transmis către adresa indicată la punctul 10 de mai jos, pe care Kaufland nu le cere în mod expres.

Pentru a putea soluționa contestațiile și reclamațiile, Kaufland procesează datele cu caracter personal ale participanților în interesul său legitim, în conformitate cu art. 6, alin 1 lit. f) GDPR. Interesul legitim al Kaufland rezultă din dorința de a servi interesele și de a răspunde cererilor participanților.

Toate datele cu caracter personal pe care le furnizează participanţii în cadrul cererilor (sugestii, aprecieri sau critici), prin intermediul paginii de internet sau prin e-mail, sunt șterse de Kaufland cel târziu după 90 de zile de la răspunsul final care a fost oferit sau sunt anonimizate în siguranță. Păstrarea pe o durată de 90 de zile se explică prin faptul că, rareori, se poate întâmpla ca participanţii, în calitate de clienţi, să contacteze Kaufland din nou în legătură cu un răspuns în aceeași privință, iar Kaufland trebuie să poată consulta corespondența anterioară. Experiența a arătat că, de regulă, după 90 de zile, nu mai apar întrebări referitoare la răspunsurile Kaufland.

 

9.5. Drepturile participanților în calitate de persoane vizate 

Conform art. 15 alin. (1) din RGPD, ai dreptul de a obține în mod gratuit, la cerere, informații despre datele tale cu caracter personal, stocate de Kaufland. 

În plus, ai dreptul de a solicita rectificarea datelor (art. 16 din RGPD), de a șterge (art. 17 din RGPD) şi de a restricționa (art. 18 din RGPD) prelucrarea datelor cu caracter personal. 

În măsura în care prelucrarea datelor se bazează pe art. 6 alin. (1) lit. (e) sau (f) din RGPD, ai la dispoziție un drept de opoziție, conform art. 21 din RGPD. În măsura în care te opui unei prelucrări a datelor, aceasta nu mai este valabilă pe viitor, exceptând cazul în care operatorul demonstrează ca are motive imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanei vizate. 

În cazul în care prelucrarea este întemeiată pe contract sau consimțământ și se realizează prin mijloace automatizate, ai la dispoziție un drept de portabilitate al datelor, conform art. 20 din RGPD. 

În măsura în care prelucrarea datelor se bazează pe consimțământ, conform art. 6 alin. (1) lit. (a) sau art. 9 alin. (2) lit. (a) din RGPD, acesta poate fi oricând revocat, cu efect în viitor, fără ca acest lucru să afecteze legalitatea prelucrării anterioare. 

În situațiile menționate anterior, în cazul în care există întrebări deschise sau în cazul reclamațiilor în scris sau prin e-mail, te rugăm să te adresezi responsabilului cu protecția datelor. 

În plus, dispui de dreptul de a depune reclamații la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. 

9.6. Participanții își pot exercita drepturile menționate la 9.4. prin trimiterea unui e-mail, la adresa: protectiadatelor@kaufland.ro sau a unei cereri scrise la adresa: Kaufland Romania SCS, Str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144, Sector 2, București, în atenția Departamentului de Protecție a Datelor.

De asemenea, participanții au dreptul să depună o plângere la ANSPDCP, accesând site-ul: https://www.dataprotection.ro si de a se adresa instantelor judecatoresti competente.

Mai multe detalii despre Politica de Confidențialitate și despre drepturile participanților sunt la adresa web: https://www.kaufland.ro/regulament-privind-protectia-datelor.html. 

 

10. Reclamații și litigii 

10.1. Orice reclamație legată de desfășurarea loteriei publicitare se va face în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască evenimentul cauzator de prejudicii, pe site-ul www.kaufland.ro secțiunea Contact, Sesizare generală; sau la 0800.080.888 (apelabil gratuit în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, UPC România și RCS&RDS și program de lucru de luni până vineri de la 08:00-20:00 și sâmbătă în intervalul 08:00-17.00, cu excepția zilelor de Sărbători legale) împreună cu următoarele date de contact: nume și prenume complet, adresa completă, adresa de e-mail, număr de telefon. Reclamația se va analiza de către o comisie desemnată de Organizator, în termen de 48 de ore de la înregistrarea acesteia, respectiv într-un termen de 72 de ore în cazul reclamațiilor primite sâmbăta sau duminica, zile nelucrătoare. Răspunsurile la sesizările trimise, conform procedurii, se oferă în scris prin e-mail sau telefonic în termen de maxim 30 de zile calendaristice.

10.2. Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții la prezenta loterie, se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul Organizatorului.

11. Răspunderea organizatorului 

Organizatorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru vreun eveniment care determină imposibilitatea participării persoanelor interesate la loteria publicitară sau care afectează buna desfășurare a activităților descrise în prezentul Regulament, ca urmare a unor restricții sau a altor limitări specifice serviciilor oferite. 

Răspunderea Organizatorului este strict limitată la acordarea premiilor stabilite. 

Organizatorul nu-și asumă răspunderea pentru niciun accident suferit de către câștigător sau pentru orice alte daune intervenite în legătură cu premiul oferit.   

Dreptul de proprietate asupra cuponului aparține în exclusivitate câștigătorului, care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele dispute legate de dreptul de proprietate asupra voucherului acordat. 

Organizatorul nu își asumă nicio răspundere cu privire la nefuncționarea rețelelor de telefonie fixă și/sau mobilă sau a rețelelor de Internet. 

Participanții care au pierdut calitatea de potențiali câștigători sau de câștigători nu au dreptul să solicite prin niciun alt mijloc atribuirea vreunuia dintre premii. Răspunderea Organizatorului este, de asemenea, limitată și de cazurile menționate în Art. 5 al prezentului Regulament.

12. Întreruperea sau încetarea loteriei publicitare

Organizatorul poate întrerupe desfășurarea loteriei publicitare, înaintea expirării termenului prevăzut pentru desfășurarea acesteia, în următoarele situații:

- au apărut probleme tehnice ce nu s-au putut rezolva în timp util astfel încât să nu se pericliteze desfășurarea loteriei publicitare, nu s-a putut realiza o zi din cadrul loteriei publicitare sau site-ul societății Kaufland Romania/ aplicația mobilă Kaufland – Oferte și noutăți nu a funcționat în mod corespunzător, din motive independente de voința Organizatorului.

- intrarea în vigoare, în interiorul perioadei de derulare a loteriei publicitare, a unei legi care interzice desfășurarea loteriilor publicitare de genul celei desfășurate de către Organizator sau care stabilește sancțiuni profesionale sau financiare pentru Organizatorul acesteia.

Loteria publicitară mai poate inceta înainte de împlinirea perioadei stabilite ori poate fi suspendată oricând în baza liberei decizii a Organizatorului, cu condiția ca acesta să comunice în prealabil o astfel de situație și cu respectarea prevederilor Art. 1 de mai sus.

Întreruperea derulării loteriei publicitare poate fi temporară sau definitivă, în funcție de motivele menționate mai sus. Orice întrerupere a loteriei publicitare va fi anunțată de Organizator, împreună cu motivul acesteia, prin aceleași mijloace de publicitate utilizate ca și pentru comunicarea ei inițială. Dacă acest lucru nu este tehnic posibil, publicitatea se va putea efectua în ziarul Kaufland/pe site-ul Kaufland.

Prezenta loterie publicitară poate înceta înainte de termenul stabilit în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră*, prin decizia Organizatorului sau în cazul schimbării cadrului legislativ astfel încât organizarea și desfășurarea loteriei publicitare să presupună mărirea bugetului alocat acestui proiect.

*Forța Majoră, convenită ca fiind evenimentul imprevizibil și de neînlăturat, petrecut după intrarea în vigoare a prezentului Regulament și care împiedică părțile să-și îndeplinească obligațiile contractuale, exonerează de răspundere partea care o invocă. 

În interesul prezentului Regulament constituie cazuri de Forță Majoră și următoarele evenimente:

a. avarierea sistemului informatic de stocare a datelor participanților la loteria publicitară, determinând imposibilitatea identificării persoanelor participante sau ale celor câștigătoare;

b. tentative de fraudă ale mecanismului loteriei publicitare prin mijloace electronice sau alte mijloace.

Enumerarea de mai sus nu este limitativă, fiind utilizată numai în scop exemplificativ. Dacă o situație de forță majoră, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa, împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea loteriei publicitare, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi imposibilă sau întârziată. În cazul în care invocă forța majoră, Organizatorul este obligat să comunice existenta acesteia participanților loteriei publicitare, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră. 

13. Regulamentul loteriei publicitare

Prin participarea la aceasta loterie publicitară, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament.

Regulamentul oficial al loteriei publicitare ”20 de ani de experiențe împreună”este disponibil în mod gratuit pe www.kaufland.ro/20ani. Orice modificare a regulilor de participare la loteria publicitară, a modului de desfășurare a acesteia, a perioadei valabilității acesteia, va fi anunțată public de Organizator pe website-ul companiei.  

Prezentul Regulament a fost redactat de biroul notarial, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piață, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astăzi, data autentificării, într-un exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial şi 3 duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial şi două exemplare au fost eliberate părţii.