Liv&Bo® - accesorii și decorațiuni pentru casă
Liv&Bo® este brandul nostru pentru design interior, care îți va înfrumuseța și mai mult viața și casa. Accesoriile superbe pentru locuința ta te vor inspira tot timpul, iar prețurile convenabile te vor ajuta să îți descoperi stilul tău de amenajare.
Întotdeauna o idee frumoasă
Decorațiuni, lenjerii de pat elegante sau măsuțe stilizate – în sortimentul Liv&Bo® găsești o mare selecție de idei de design interior care te vor inspira să faci din fiecare cameră un loc deosebit.
Cu Liv&Bo® îți va face și mai multă plăcere să treci pe la noi, deoarece vom avea periodic promoții grozave la articole exclusive, care îți vor înfrumuseța locuința.
Liv meets Bo
Ca multe dintre produsele noastre pentru casă, și numele Liv&Bo® este inspirat din Peninsula Scandinavă. În daneză sau suedeză, „Liv“ înseamnă „viață“ și „Bo“ înseamnă „cămin“ sau „a locui“. Astfel, din combinația celor două rezultă Liv&Bo® și o lume întreagă plină de idei de amenajări.
Pătratul simbolizează cei patru pereți ai casei tale, pe care îi poți configura și decora cu dragoste folosind lucruri minunate.
Stilul nu este neapărat scump
Bunul gust și calitatea ridicată nu sunt în mod obligatoriu și scumpe. Pentru a te bucura mult timp de accesoriile tale, produsele Liv&Bo® se fabrică din materiale durabile, de înaltă calitate, exclusiv pentru Kaufland.
Certificările de la OEKO-TEX® și FSC®, verificările de la TÜV sau LGA, dar și faptul că am renunțat la uleiul de palmier în cazul lumânărilor sau la materialul plastic la tacâmurile de unică folosință asigură faptul că nu numai prețul, ci și performanța și durabilitatea sunt în concordanță. Noi garantăm aceasta și prin perioada de garanție pe care ți-o oferim.
În plus, prin certificarea GOTS ne-am asumat ca, ori de câte ori este posibil, să folosim bumbac organic pentru produsele textile.
Inspiră-te
Cei patru pereți ai casei noastre reprezintă locul în care ne arătăm latura noastră cea mai personală. În acest scop, designerii și managerii noștri de produse caută în toată lumea tendințe și idei care să îi inspire. Astfel, vom putea să ne arătăm nu numai latura noastră cea mai personală, ci și cea mai frumoasă.
Minimalismul scandinav
Stilul de amenajare scandinav este din ce în ce mai îndrăgit și la noi. Nu este de mirare, pentru că designul interior minimalist creează un confort lejer și modern, oferindu-ți mult spațiu liber. În sortimentul Liv&Bo® găsești produse autentice specifice lookului scandinav promis, care combină materialele naturale, cum ar fi lemnul, lâna sau fetrul, cu mult alb și culori fine. Astfel, obții bucată cu bucată eleganța scandinavă la tine acasă.
Confortul aduce fericirea
Danezii sunt fericiți. Cel puțin ocupă de mulți ani primele locuri la sondajele care măsoară acest lucru. Un motiv pentru aceasta este „Hygge" (pronunțat: „Hügge“). Într-o traducere aproximativă înseamnă „confort“. Însă, în principiu descrie o atmosferă confortabilă, călduroasă, în care te bucuri de viață și de lucrurile frumoase. De exemplu, cu niște lumânări speciale, o pătură pufoasă sau multe alte produse frumoase de la Liv&Bo®, îți poți face viața pur și simplu „Hygge“, ție și celor din jurul tău.
La unison cu natura
Omul urban petrece mult timp între patru pereți. Însă, totodată îi este dor de natură și de lucrurile originare, naturale. Cu obiecte de mobilier și articole din lemn și materiale naturale, cum ar fi plută, sisal sau lână, poți aduce în casa ta o părticică din natură. Pentru ca acestea să fie cât mai compatibile cu mediul, durabile și sigure, materialele de la Liv&Bo® sunt verificate în privința substanțelor toxice, iar produsele de lemn sunt din silvicultură certificată FSC. Materiile prime robuste și o prelucrare atentă te asigură suplimentar că te vei bucura mult timp de produsul cumpărat.
Oaze verzi în propria casă
La plante este valabilă regula simplă: cu cât mai multe, cu atât mai bine! Plantele de apartament aduc natura în casă și ne asigură astfel, printre altele, relaxare și un conținut mai mare de oxigen în aer. În dormitor, plantele, care au nevoie de puțină lumină și care produc oxigen chiar și noaptea, asigură un somn sănătos. Indiferent dacă le vei pune pe pervaz sau în centrul sufrageriei, la Liv&Bo® găsești idei decorative pentru a scoate plantele tale și mai mult în evidență și să îți creezi oaza ta verde.
Textile speciale
Mobilierul, cum ar fi mese, dulapuri, canapele etc., reprezintă baza oricărei amenajări, iar textilele reprezintă părțile esențiale. Pernele, păturile, covoarele, perdelele și alte accesorii textile pot conferi unei încăperi un aspect deosebit, îi pot consolida și chiar modifica efectul. Designerii de interioare profită de această posibilitate și își împrospătează permanent amenajările cu textilele pentru casă din colecția Liv&Bo®. Astfel, accesoriile în culori la modă și din materiale actuale oferă spațiilor o atmosferă grozavă și un aspect special.
Micile lucruri ale vieții
Uneori, o vază amplasată la locul potrivit sau câteva perne frumoase fac diferența și transformă o cameră într-o adevărată atracție. Accesoriile în diverse culori și modele sunt potrivite pentru a oferi spațiilor propria paletă de culori. Astfel, în dormitor poți folosi un albastru odihnitor, iar pentru sufragerie nuanțe proaspete de verde. Articolele moderne Liv&Bo® sunt pur și simplu perfecte pentru acest lucru deoarece prin designurile și culorile coordonate acestea se completează într-un tot armonios.
Zona ta de liniște
Cine se trezește dimineața într-o lenjerie de pat comodă și face primii pași pe un covor pufos își începe ziua mult mai relaxat. Textilele pentru casă, cum ar fi covoare, lenjerie de pat sau perdele, oferă senzația de confort, destind încăperile și „îmblânzesc” duritatea designului rece al camerelor, atât din punct de vedere optic, cât și acustic. Arhitectura modernă de interior folosește multe suprafețe dure, precum sticla sau betonul, și de aceea are nevoie de suprafețe și elemente moi, care să diminueze zgomotele. Cu accesoriile din colecția Liv&Bo® creezi zone de liniște și puncte de atracție, care se adresează tuturor simțurilor și care aduc noi plăceri în fiecare zi.
Ai nelămuriri?
Dorești mai multe informații despre produsele noastre Liv&Bo® sau ai întrebări?
Ai nevoie de mai multe detalii despre Liv&Bo?
Ce este Liv&Bo®?
Liv&Bo® înseamnă design, funcționalitate și sentimentul că te simți bine acasă. Cu Liv&Bo® îți amenajezi confortabil și modern căminul. Pentru o calitate adecvată, toate articolele Liv&Bo® se fabrică din materiale robuste și multe dintre acestea sunt verificate TÜV. În plus, toate articolele din lemn sunt certificate FSC. Facem toate acestea deoarece durabilitatea este foarte importantă pentru noi.
Ce produse există?
Liv&Bo® promite o gamă bine aleasă de produse, de la textile pentru casă până la mobilier mic. Produsele noastre sunt strâns legate între ele. În acest scop, articolele clasice sunt la fel de importante pentru noi precum tendințele și designurile actuale. Articolele din sortimentul nostru se completează prin promoții speciale periodice. Astfel, se garantează permanent diversitatea.
Ce înseamnă culorile diferite de pe ambalajele Liv&Bo®?
Culorile diferite servesc la o orientare mai ușoară și te conduc prin selecția mare de oferte. Cele mai importante avantaje ale produsului sunt înscrise vizibil pe părțile frontale ale ambalajelor.
Sub ce formă se asigură calitatea?
Noi punem accentul pe calitatea înaltă a materialelor și a prelucrării acestora, precum și pe respectarea cerințelor noastre definite privind caracteristicile chimice și fizice. Prin monitorizarea permanentă a reglementărilor juridice, cerințele noastre sunt întotdeauna actualizate. Noi verificăm transpunerea standardelor noastre, pe de o parte prin managerii noștri de calitate, care însoțesc de obicei producția direct pe teren și în plus folosim expertiza institutelor independente, la verificarea permanentă a calității produselor noastre.
Unde se fabrică produsele?
Noi colaborăm cu producători experimentați și controlăm periodic produsele în baza propriilor noastre criterii de calitate. Producția se monitorizează de obicei de către managerii noștri de calitate, direct pe teren, și, în plus, produsele noastre textile se examinează de institute de verificare independente.
De ce este înscris pe produsele Liv&Bo® „Exclusively by Kaufland” (Exclusiv la Kaufland)?
La Kaufland, ne respectăm promisiunea în ceea ce privește produsele noastre și calitatea acestora. Noi definim singuri cerințe stricte, împreună cu managerii noștri de calitate, și purtăm întreaga răspundere juridică. De aceea apărem pe produsele Liv&Bo® în mod clar în calitate de producător.
Ce pot face dacă nu sunt mulțumit(ă) de produsul meu Liv&Bo®?
Ca la toate articolele Kaufland, noi respectăm bineînțeles promisiunea noastră: dacă nu ești mulțumit/ă de produs: „Fără multă vorbă – banii înapoi!“. Prețul de cumpărare se rambursează la biroul de informații al magazinului.
Află mai multe aici.
Ce reprezintă sigiliul OEKO-TEX®? (la articolele Heimtex)
STANDARD 100 by OEKO-TEX® este un sistem de certificare unitar și independent pe plan internațional pentru produse textile, în toate etapele de prelucrare. Verificările substanțelor toxice țin cont de reglementări legislative importante, produsele chimice cu risc pentru sănătate, precum și diverși parametri preventivi pentru sănătate. Criteriile aplicate sunt astfel în plus față de prevederile valabile pe plan național și internațional. Condiția preliminară pentru certificarea etichetelor STANDARD 100 este ca toate componentele unui articol, deci și accesoriile non-textile, cum ar fi nasturi sau fermoare, să îndeplinească cerințele stricte valabile pe plan internațional.
Alte informații: www.oeko-tex.com
De unde ne inspirăm pentru designuri?
Managerii noștri de produse și designerii caută permanent surse noi de inspirație. Fie că ne aflăm la târguri specializate, workshopuri despre tendințele modei, verificări ale magazinelor sau observări ale concurenței, noi profităm de fiecare ocazie pentru idei noi. Combinăm stofele funcționale cu designuri actuale și totodată ne concentrăm pe produse care să fie confortabile și care să ofere suficient spațiu de mișcare.