Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...

Șerban Damian: Alimentele bio - modă sau sănătate?

https://media.kaufland.de/images/PPIM/AP_Content_150/rum/23/25/Asset_1022325.jpg
© pinkyone - Fotolia.com #124125182

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre alimente ecologice, 100% naturale, iar numărul oamenilor care consumă astfel de produse şi renunţă la cele clasice din supermarketuri s-a mărit considerabil.

Piaţa produselor bio s-a dezvoltat vertiginos în ultimii ani. Prin anul 2001 a apărut primul produs ecologic în România şi de atunci numărul lor s-a aflat în continuă creştere. Din păcate mare parte a acestor produse sunt importate din alte ţări europene, deoarece agricultura ecologică nu este foarte bine reprezentată în ţara noastră. Însă românii par dispuşi să-şi schimbe obiceiurile alimentare şi incep să consume din ce în ce mai mult alimente eco. Este oare acest trend  de a cumpăra şi consuma alimente eco doar o modă, ca multe altele sau este pur şi simplu o reacţie a omului care devine conştient de importanţa traiului sănătos şi a consumului de alimente neprocesate?

Până a răspunde la această întrebare trebuie să stabilim de la bun început ce este un aliment eco sau bio şi dacă este vreo diferenţă între alimentele ecologice şi alimentele naturale produse de ţărani.

În mod evident, alimentul eco este un produs 100% natural, care nu este tratat chimic, este obţinut din seminţe care nu sunt modificate genetic, este obţinut de la animale şi păsări care nu au fost tratate cu hormoni de creștere şi nu au fost hrănite cu furaje concentrate. Practic, alimentul bio este alimentul obţinut numai cu ingrediente organice, naturale. Produsele eco nu sunt acelaşi lucru cu alimentele pe care le vând ţăranii în piaţă, pe care avem tendinţa să le considerăm ca fiind sănătoase şi naturale, deoarece aceste produse pot fi tratate cu pesticide, iar animalele de la care provin produsele sunt crescute în fermele convenţionale.

„Eco“ nu înseamnă însă numai natural, ci e o întreagă filosofie ce implică reducerea poluării, conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea rurală. Pentru ca un produs să fie considerat eco, trebuie să fie certificat de către organismele de control agreate de autorităţi, care verifică frecvent dacă sunt respectate regulile de producţie. Solul trebuie să fie de calitate şi să nu conţină pesticide, plantele nu au voie să fie stropite cu substanţe chimice, iar animalele trebuie hrănite numai cu nutreţuri naturale şi ţinute în condiţii foarte bune. Astfel, putem recunoaşte produsele ecologice dupa eticheta pe care acestea o au, pe care apar ingredientele şi scrie 100% natural.

Un inconvenient al alimentelor eco este costul lor destul de ridicat, însă cercetătorii susţin că alimentele ecologice sunt mai bogate în substanţe utile organismului, în comparaţie cu cele convenţionale.

Din nefericire, există deja foarte multe produse care susţin că sunt naturale şi ecologice, însă conţin diverse adaosuri mai mult sau mai puţin periculoase sau cantităţi mari de zahăr. E bine să ne obişnuim să citim etichetele, să vedem ce ingrediente conţin respectivele produse, în ce cantităţi, pentru a ne proteja astfel sănătatea.

 

Dr. Șerban Damian, nutriționist

Opinia ta contează

Vrem să fim mai buni! De accea te rugăm să ne acorzi câteva răspunsuri cu privire la experiența ta pe pagina noastră.

 

Intră și spune-ne părerea ta.

Opinia ta contează