Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Nu e magazinul corect? Alege altul!
Modifică
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Între 1 și 4 august, Cluj-Napoca devine pentru a cincea oară The World Capital of Night And Magic. Păstrăm tradiția și suntem și în acest an partener oficial al celui mai așteptat festival de muzică din România, Untold.

O aventură fantastică, în ediție aniversară

Potrivit legendei UNTOLD, doar cei care cred în magie văd cu adevărat lumea și îi înțeleg în totalitate misterele. În cele patru ediții anterioare, festivalierii au trăit aventuri fantastice la finalul cărora au ajuns să privească lumea diferit. Însă acum, la aniversarea a 5 ani de UNTOLD, fanii festivalului vor asista la dezvăluirea unui secret bine păstrat: poarta către o lume a cunoașterii nelimitate.

Timp de patru nopți fantastice, peste 200 dintre cei mai cunoscuți DJ și artiști ai momentului vor fi prezenți pe cele 9 scene ale festivalului. Ca de obicei, te așteptăm să visezi cu ochii deschiși la scena Daydreaming by Kaufland, unde te așteaptă o mulțime de surprize. 

Mai multe informații despre line-up, program și reguli de acces sunt disponibile pe site-ul evenimentului: www.untold.com



EXCLUSIV ÎN KAUFLAND

Untold Magic Ticket

Vrei să mergi la Untold, dar tocmai ai văzut că abonamentele sunt sold out?

Atunci avem o veste foarte bună pentru tine. Vino în magazinele noastre și ia-ți pachetul ediție aniversară de 5 ani, care conține un abonament la festival pentru 4 zile plus un cadou surpriză. Totul la prețul special de 799 lei/pachet. Produsul se găsește la biroul de relații cu clienții.

Vezi mai jos lista magazinelor de unde îți poți cumpăra pachetul special și numărul abonamentelor disponibile (stoc valabil la data 19 iulie 2019).

Lista magazinelor Kaufland

Cluj-Napoca

  • Kaufland Mănăștur: Mai sunt 64 abonamente
  • Kaufland Între Lacuri: Mai sunt 99 abonamente
  • Kaufland Agromec: Mai sunt 92 abonamente
  • Kaufland Mărăști: Mai sunt 87 abonamente

Alba Iulia

  • Kaufland Calea Moților: Mai sunt 10 abonamente

Arad

  • Kaufland Str. Banu Mărăcine: Mai este 1 abonament
  • Kaufland Șega: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland Micălaca: Mai este 1 abonament

Bacău

  • Kaufland Str. Milcov: Nu mai sunt abonamente
  • Kaufland Centru: Nu mai sunt abonamente
  • Kaufland Aviatorilor: Mai sunt 2 abonamente

Baia Mare

  • Kaufland Republicii: Mai sunt 3 abonamente
  • Kaufland Vasile Alecsandri: Mai sunt 6 abonamente

Bistrița

  • Kaufland Calea Moldovei: Nu mai sunt abonamente
  • Kaufland Independenței Sud: Mai sunt 9 abonamente

Brașov

  • Kaufland Noua Darste: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Bartolomeu: Mai sunt 8 abonamente

București

  • Kaufland Colentina: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Electroaparataj: Mai sunt 24 abonamente
  • Kaufland Tei/Barbu Văcărescu: Mai sunt 13 abonamente
  • Kaufland Bucureștii Noi: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Tudor Vladimirescu: Mai sunt 9 abonamente
  • Kaufland Apărătorii Patriei: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Ferentari: Mai sunt 9 abonamente
  • Kaufland Valea Cascadelor: Mai sunt 29 abonamente
  • Kaufland Vitan: Mai sunt 23 abonamente
  • Kaufland Basarab: Mai sunt 40 abonamente
  • Kaufland Odăi: Mai sunt 20 abonamente
  • Kaufland Rahova: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Brâncuși: Mai sunt 8 abonamente

Botoșani

  • Kaufland Bd. Mihai Eminescu: Mai sunt 30 de abonamente

Craiova

  • Kaufland Valea Rosie: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland Craiovița: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland 1 Mai: Mai sunt 2 abonamente

Crevedia - Buftea

Kaufland Crevedia - Buftea: Mai sunt 15 abonamente

Constanța

  • Kaufland Obor: Mai este 1 abonament
  • Kaufland Viile Noi: Nu mai sunt abonamente
  • Kaufland Maritimo: Mai este 1 abonament

Galați

  • Kaufland Oțelarilor: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland Prelungirea Brailei: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland Henri Coanda: Mai sunt 2 abonamente

Gherla

  • Kaufland Str. Hăşdăţii: Mai sunt 3 abonamente

Iași

  • Kaufland Tudor Vladimirescu: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Alexandru cel Bun: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Nicolina: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Păcurari: Mai sunt 10 abonamente

Oradea

  • Kaufland Rogerius: Mai sunt 9 abonamente
  • Kaufland Iosia: Mai sunt 6 abonamente
  • Kaufland Nufarului: Mai sunt 14 abonamente

Piatra Neamț

  • Kaufland Obor: Mai sunt 5 abonamente

Ploiești

  • Kaufland Ploieşti-Vest: Mai sunt 7 abonamente
  • Kaufland Ploiești-Democrației: Mai sunt 2 abonamente
  • Kaufland Ploieşti-Nord: Mai sunt 2 abonamente

Satu Mare

  • Kaufland Str. Careiului: Mai este 1 abonament
  • Kaufland Corvinului: Nu mai sunt abonamente

Sibiu

  • Kaufland Șelimbăr: Mai sunt 7 abonamente
  • Kaufland Strand: Mai sunt 5 abonamente

Suceava

  • Kaufland George Enescu: Mai sunt 4 abonamente

Târgu Mureș

  • Kaufland Orașul de Jos: Mai sunt 10 abonamente
  • Kaufland Livezeni: Mai sunt 10 abonamente

Timișoara

  • Kaufland Cetate: Mai sunt 9 abonamente
  • Kaufland Dumbrăvița: Mai sunt 12 abonamente
  • Kaufland Elisabetin: Mai sunt 6 abonamente
  • Kaufland Fabric: Mai sunt 10 abonamente