Trăiește FRESH

Andrei Roșu: Încercăm ceva nou în 2017?

În lumea noastră, a alergătorilor, există o regulă de aur: nimic nou în ziua cursei. În restul zilelor, alergarea este despre explorare continuă, despre ieşire din vestita zonă de confort şi despre construirea unei versiuni personale mai bune, zi de zi.

 

O idee care îmi place foarte mult (şi stă la loc de cinste, pe frigiderul casei noastre), este că fiecare zi reprezintă o miniatură a vieţii. Dacă ne gândim la câteva zile din viaţa noastră, vom vedea că au semănat izbitor de mult: ne-am trezit la aceeaşi oră, am avut aceeaşi rutină dimineaţa, am luat-o pe acelaşi drum spre serviciu, am început ziua de lucru în acelaşi fel, ne-am întâlnit cu aceiaşi oameni, am mâncat la fel, am plecat de la birou cam la aceeaşi oră, am avut aceeaşi rutină de seară, ne-am uitat la aceleaşi emisiuni TV şi ne-am culcat la aceeaşi oră. Practic, repetăm o zi de câteva mii de ori şi, la final, o vom numi viaţă.

 

Nu putem face zi de zi acelaşi lucru şi să aşteptăm rezultate diferite. Atunci când ne propunem o viaţă mai bună, împlinită, trebuie să experimentăm lucruri noi. Să includem noi activităţi în agenda zilnică. Să cunoaştem alţi oameni, pentru că devenim asemenea celor cu care ne bem cafeaua (sau fresh-ul). Să iniţiem proiecte noi. Să dobândim obiceiuri noi. Să ne facem promisuni noi, pe care să le respectăm.

 

Să slăbesc. Să renunţ la fumat. Să petrec mai mult timp cu familia. Să fiu mai organizat. Să mănânc mai sănătos. Să scap de datorii. Să găsesc o slujbă mai bună. Să nu mai fiu stresat. Să consum mai puţin alcool. Să citesc mai mult. Să mă feresc de dulciuri. Să călătoresc prin lume. Să mă implic social. Şi aşa mai departe…

 

Finalul anului este o ocazie de a ne face un bilanţ şi de a adopta decizii care să ne schimbe viaţa, până în punctul în care ne transformăm. Diferenţa între schimbare şi transformare este că aceasta din urmă este ireversibilă, asemenea unei omizi care se transformă în fluture. Părerile privind momentul ales pentru a face schimbări în viaţă sunt împărţite. Unii spun că trecerea dintre ani este un moment excelent pentru a ne face promisiuni sau angajamente. Alţii afirmă că deciziile adoptate de Anul Nou sunt o pierdere totală de timp.


 

„Noi, oamenii, suntem extrem de rezistenți la schimbare”

 

În cei 7 ani de alergare am învăţat că transformarea este un proces, nu un eveniment punctual. Am încercat să mă las de fumat. Şi de Revelion (cu două ţigări fumate cu disperare între 23.55 şi 23.59) şi în alte zile ale anului. Rezistam câteva zile sau săptămâni sau chiar luni. Apoi, reveneam la acest obicei. Eram un fumător pasionat (în vremurile „de glorie”, până la două pachete pe zi). Am avut succes de abia în momentul în care mi-am stabilit un obiectiv: de a deveni un părinte nefumător, astfel încât copiii mei să nu sufere din cauza obiceiului meu nociv. Din acel moment, nu au mai existat ţigări. Nu a fost nevoie de pastile, ţigări electronice, terapie de grup sau psiholog. Pur şi simplu, fumatul mi s-a părut incompatibil cu obiectivul meu.

 

Toate aceste noi decizii reprezintă, de fapt, schimbări în viaţă noastră. Noi, oamenii, suntem extrem de rezistenţi la schimbare. Nu intru în explicaţii de natură psihologică (sentimentul de pierdere a controlului, teamă de necunoscut, frică de eşec, ieşirea din zona de confort etc.). Totuşi, există câteva strategii care ne ajută să „îmbrăţişăm” mai uşor schimbările.

 

Prima ar fi să găsim un răspuns sincer la întrebarea „de ce aş face această schimbare?” Ce anume mă nemulţumeşte? Ce ar putea fi mai bine în viaţa mea?

 

Apoi, schimbarea să fie asociată unui obiectiv. Iar obiectivul să iasă din zona fantezistă (de exemplu: „mi-ar plăcea să slăbesc”) şi să între în cea realistă („voi slabi 5 kg în 90 de zile, iar pentru asta urmează să fac următoarele lucruri: …”). Partea interesantă a alegerii unui obiectiv este că lucrurile din viaţa noastră încep să se alinieze obiectivului: nutriţia, stilul de viaţă, cercul de prieteni, informaţiile căutate, locurile în care mergem, ocupaţia etc.

 

Renunţarea la momentul „optim”. Ştiţi dietele acelea care încep luni? Şi rezistă până vineri? Sau cele care o să înceapă... după concediu, după sărbători, după 40 de ani, după…după…după…? Ei bine, momentul ideal pentru a face o schimbare este acum. Sau, mai precis, în clipa în care simţim nevoia de a face schimbarea. Amânarea înseamnă… amânare.

 

Schimbarea atitudinii. Sună complicat, dar este simplu. Se aplică o singură regulă: să renunţăm la scuze. „Nu pot, pentru că toţi cei din jurul meu mănâncă prăjituri, fumează, beau etc.” „Nu am unde să alerg”. „E prea frig”. „E prea cald”. „Ce o să zică lumea…?” (apropo de asta, cred că ar trebui să ne preocupe mai mult ce va zice eul nostru viitor, în ultimele clipe ale vieţii). O mantră pe care o putem repeta: „sunt mai puternic decât cea mai frecventa scuză”. Dacă scoatem scuzele din dicţionar, obligăm creierul să răspundă permanent (şi să găsească soluţii) la întrebarea „Cum urmează să fac asta?”.

 

Motivaţia, automotivarea, voinţa etc. ne ajută doar în clipa în care începem schimbarea. Dar ceea ce ne ajută să permanentizăm această schimbare şi să o integrăm în personalitatea noastră este adoptarea unui obicei nou. Nu avem nevoie de voinţă de fier pentru a ne spăla pe dinţi zilnic. Sau de un nivel enorm de automotivare pentru a face duş. Toate acestea au devenit parte din rutina noastră.

 

Dar, aceste săptămâni de la început de an sunt o ocazie excelentă de a face un nou bilanţ. Ce mi-a adus schimbarea făcută în urmă cu câteva săptămâni? Sunt în grafic cu slăbitul? Mai simt nevoia de a fuma? Câţi bani am economisit renunţând la fumat? Câte ore am petrecut în plus cu familia? Cât de organizat arată spaţiul meu de lucru? (ar ajuta o poză făcută înainte şi după). Mănânc mai sănătos? (asta include şi masa de Revelion!). Am reuşit să deschid un cont de economii? Am investit ceva în dezvoltarea mea personală? Câte cărţi am citit? Mi-am cumpărat un bilet de avion către o destinaţie pe care îmi doream de mult să o vizitez? Mi-am ales o cauză pe care să o susţin? Am făcut ceva nou? Sau, cel puţin, am făcut un lucru obişnuit într-o modalitate nouă?

 

Ce îţi propui să experimentezi în 2017, pentru a deveni acel “tu” pe care ţi-l doreşti?

 

Andrei Roşu

Sportiv de anduranţă, blogger, scriitor şi vorbitor inspiraţional, organizator de evenimente caritabile şi sportive, susţinător de proiecte sociale, donator benevol de sânge

Pagina de Facebook

Site-ul nostru folosește cookie-uri, pentru a garanta o navigare simplă și potrivită cu interesele utilizatorilor. Aflați mai multe despre utilizarea cookie-urilor și posibilitatea de dezactivare a acestora din Regulamentul privind protecţia datelor.