Pagina principală Contact Posturi vacante Întrebări frecvente
Mărime font A A
Recomandări

Servirea vinului

Mai mult decât o artă

Apreciat atât pentru gustul deosebit, cât şi pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii, vinul este, de peste 7.000 ani, o băutură delicioasă. Băut cumpătat, zilnic, vinul, roşu sau alb, are efecte antibacteriene, scade colesterolul şi protejează inima.

 

Vinul este un produs natural care trece prin tinereţe şi maturitate, un proces ce poate dura între 2 şi 50 ani. El se asociază cu majoritatea mâncărurilor din carne albă şi roşie, peşte, fructe de mare, vânat sau brânzeturi. Aici veţi afla secretele servirii vinului şi asocierea cu diversele mâncăruri.

Temperatura optimă de consumare a vinului


În scopul punerii în valoare a calităţilor olfacto-gustative ale vinului, există o temperatură potrivită de servire, ce depinde fiecare tip în parte. O regulă generală este că, cu cât vinul este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, iar vinurile tinere se servesc mai reci decât cele vechi. Trebuie avut în vedere faptul că în timpul servirii, vinul se încâlzeşte repede, de aceea umplerea paharului se face la doar 2 / 3 din capacitatea acestuia. 

 

Distanţa dintre sticlă şi pahar trebuie să fie cât mai mică în momentul turnării vinului, fără a sprijini gâtul sticlei de buza paharului. Paharele folosite pentru servirea vinului trebuie să pună în evidenţă limpezimea şi culoare licorii bahice.

Servirea corectă a vinurilor presupune câteva reguli:

 

  • vinurile seci se servesc înaintea celor dulci
  • vinurile albe seci se servesc înaintea celor roşii
  • vinurile roşiii se servesc înaintea celor albe dulci
  • vinurile liniştite se servesc înaintea celor spumante
  • vinurile uşoare se servesc înaintea celor pline


Temperatura corectă de servire a vinului este foarte importantă. Pentru răcire, sticlele cu vin vor fi introduse în frigider sau în frapiere umplute cu gheaţă şi apă. Nu se recomandă introducerea sticlei în congelator, deoarece răcirea bruscă poate produce spargerea sticlei. De asemenea, nu este indicată nici introducerea cuburilor de gheaţă în pahar. 

 

Temperaturile ridicate amplifică senzaţia de dulce, în timp ce la temperaturi scăzute sunt puse în evidenţă gustul amar, sărat şi senzaţia de astringent, datorate taninurilor. Prin urmare:

 

 

Tipuri de vinuri Temperatura de servire
 
vinurile albe şi roze seci se servesc la temperaturi cuprinse între 8-12° C
vinurile albe mai corpolente, catifelate suportă temperaturi de 13-14° C
vinurile albe demidulci, licoroase, vinurile spumante, şampania se servesc la temperaturi mai scăzute, de 6-8° C, această temperatură permite o perlare de lungă durată
vinurile roşii, uşoare se servesc la temperaturi mai scăzute, ce păstrează fuctozitatea, cuprinse între 10-12° C
vinurile roşii, tari, corpolente se servesc la temperatura încăperii 18-19° C. Dacă vinurile au fost păstrate la temperaturi mai scăzute, ele vor fi aduse din timp pentru ridicarea temperaturii.


La fiecare fel de mâncare se serveşte vinul potrivit. Vinurile roşii, roze şi cele albe fine şi uşoare se servesc cu antreurile. La ciorbe, borşuri şi supe nu se recomandă deloc consumul de vin. Vinurile roşii uşoare pot fi servite alături de carnea de vită, miel, porc sau pasăre. Vinurile albe seci se pot servi cu mâncăruri pe bază de peşte, cu cât peştele este mai gras cu atât vinul trebuie să fie mai acid. Carnea de vânat de orice fel se va servi cu vinuri roşii, seci, vechi, de înaltă calitate. Vinurile albe dulci, licoroase, spumoase demiseci, spumante şi dulci se servesc cu desertul, cu brânzeturi, cu fructe, creme, cozonac şi tort.

Dicţionar de vinuri

Alimentaţie

Garanţia-Kaufland