Arome: Ceaiul

Această băutură extrem de consumată în China şi Japonia, a ajuns în Europa în anul 1601, adusă de către comercianţii olandezi. Tot aceştia au adoptat numele ceaiul din dialectul Amoy, în care se pronunţă Te (Tay în chineză). Portughezii au păstrat denumirea cantoniană Cha, folosită şi în zilele noastre în multe ţări. Tradiţia ceaiului de după-amiază a fost creată în secolul XIX de către Anna, ducesă de Bedford, care obişnuia să-şi invite prietenii la masă la ora 17. În afară de ceai, meniul mai conţinea prăjiturele, sandwich-uri şi dulciuri asortate.

Ceaiul este o băutură produsă din frunzele uscate ale plantei Camellia Sinesis. Toate varietăţile de ceai, ceai verde, negru sau oolong, provin din această specie, diferind prin metoda de procesare. Compoziţia chimică a acestei băuturi variază în funcţie de metoda de prelucrare, de recoltă şi condiţiile climatice (zona în care creşte planta, solul, temperatura, altitudinea, umiditatea). Theina conţinută în ceai, ca şi cofeina din cafea, excită sistemul nervos central, făcând să dispară senzaţia de oboseală. Frunzele tinere conţin theina în cantităţi mai mari decât cele mature. Ceaiul obţinut din acestea este de calitate superioară.

Varietăţi de ceaiuri

Aroma se dezvoltă prin procedee ce includ oxidarea, uscarea, încălzirea, adăugarea condimentelor, fructelor sau a altor plante. După ce sunt culese, frunzele de ceai se ofilesc şi încep să se oxideze. Taninurile sunt eliberate, frunzele înnegrindu-se. În industria ceaiului, acest proces se numeşte fermentaţie şi se opreşte prin uscarea frunzelor la temperaturi suficient de mari, astfel încât enzimele responsabile de oxidare sunt dezactivate. Astfel, în funcţie de gradul de oxidare se clasifică următoarele tipuri de ceai:

• Ceaiul alb este preparat din muguri sau frunze tinere cu mici perişori albi pe ele. Frunzele sunt uscate la soare pentru a avea o oxidare redusă. Infuzia din ceai alb are o aromă delicată. Varietăţile populare ale acestui ceai sunt: Bai Hao Yin Zhen (Ace de argint), Bai Mu Dan/ Pai Mu Tan (Bujorul alb), Gong Mei (Sprâncenele onoarei), Shou Mei (Sprâncenele vieţii lungi şi nobile), Ceylon White (Ceai alb de Ceylon) şi Darjeeling White (Ceai alb de Darjeeling). Are efecte antivirale şi antibacteriane superioare ceaiului verde.
• Ceaiul verde este pregătit prin încălzirea frunzelor, la o zi, maxim două de la începerea procesului de oxidare. Încălzirea frunzelor se face fie prin metoda tradiţională japoneză, în abur, sau prin metoda chineză, prin uscarea în tăvi încinse. Beneficiile acestui ceai sunt numeroase: conţine fluorină, pentru sănătatea dinţilor, taninul din compoziţia sa împiedică formarea tumorilor şi întăreşte sistemul imunitar, calmează durerile de stomac, ajută digestia şi este energizant.
• Oolong este preparat aproximativ la fel ca şi ceaiul verde, singura diferenţă fiind, că procesul de oxidare este oprit după trei zile. Este mai parfumat şi mai dulce decât ceaiul verde. Printre propietăţile acestui ceai se numeră prevenirea deficienţelor de calciu, detoxifierea organismului, menţine sub control colesterolul şi ajută în ameliorarea bolilor de inimă.
• Ceaiul negru este produs prin lăsarea frunzelor să se oxideze natural un timp îndelungat, până la o lună. Ceaiul negru este recunoscut şi ca ceai roşu. Are un conţinut mai ridicat de cafeină decât ceaiului verde. Un consum zilnic de 2-3 ceşti de ceai negru asigură un aport important de vitamine: B1, B2, B6 şi acid folic.